Cifrele Uber pe care firmele de taxi n-ar vrea să le vezi

de: Răzvan Băltărețu
06 02. 2018

Fostul guvern condus de Mihai Tudose voia să reglementeze Uber. Unul dintre motive era volumul de taxe plătite. Dacă vei compara Uber cu firme de taxi, vei vedea și diferențele.

Una dintre criticile aduse Uber a fost, la debutul în România, că nu plătește taxe. Există însă o firmă înregistrată în România, în numele companiei americane, care plătește. Un calcul pentru volumul de bani virat la buget arată cum se compară acest serviciu cu firmele de taxi care activează în București.

Astfel, cele mai mari nouă companii de taxi din Capitală au plătit către stat, în 2016, un impozit pe profit de 61.224 de lei. Datele provin din rapoartele oficiale înaintate Ministerului de Finanţe. Încă nu sunt disponibile cele pe 2017. Acum vine și comparația. În același an, Uber a plătit 187.000 de lei. Pe scurt, de trei ori mai mult decât volumul de taxe virat de firmele care văd în serviciul acesta concurența principală.

Un alt fapt relevat de acest bilanț arată că firme precum Speed Taxi, Pelicanul Grup Taxi sau Bageti Star nu au plătit impozit pe profit în niciun an, în perioada 2012-2016. Lista, desigur, nu este exhaustivă și mai încap pe ea nume ca Meridian Taxi sau Auto Cobălcescu, arată Business Magazin.

Există și compania denumită Taxi Glucoza, care a plătit în 2016 36.341 de lei, adică jumătate din impozitele plătite de toate celelalte nouă companii mari din piaţă. Aceasta este pe locul șapte. Următoarele companii ca volum de taxe sunt Cristaxi Service (12.016 lei) și Prof Taxi (circa 7.500 de lei).

Cifrele oficiale comunicate de Uber către Ministerul Finanțelor sunt completate și de ceea ce subsidiara locală a spus că a plătit în 2016. Astfel, 100 de șoferi au plătit 320.000 de lei ca TVA intracomunitar, impozit pe venit, impozit şi contribuţii salariale.

Sigur, ipoteza simplă e că Uber e chiar un serviciu extrem de profitabil. E o ipoteză însă falsă, pentru că firmele de taxi sunt peste tot, cu mii de mașini (dacă iei top 10), iar dacă ar face atât de puțini bani, n-ar putea rezista pe piață. În acest sens, e evident de ce fostul Guvern voia reglementare.